joi, 30 octombrie 2014

Întregul OM

Întotdeauna am fost de părere că principala cauză a suferinţei umane în general provine din faptul că nu ne cunoaştem Pur şi simplu nu ştim cum suntem făcuţi şi cum funcţionăm. Ceea ce spun sună incredibil ? Haide să vedem... Pentru a porni la drum în această investigare ar fi bine să menţionăm câteva capcane care ne distrag. Capcane pe care le-am preluat la pachet de la lumea din jur. Le-am luat fără o cercetare personală, doar la nivel de intelect. Intelectul, sau capacitatea de a ne juca cu raţionamentele sunt o mică părticică din ceea ce este un OM întreg! Iar capcanele de care vorbesc sunt tipare de raţionament, care odată preluate, stau la baza credinţelor noastre. Pe aceste erori se bazează mai departe toată construcţia mentală despre noi înşine. Pentru că în spatele unei suferinţe se află o construcţie mentală. Dar să vedem erorile.

Erorile care ne blochează percepţia a ceea ce suntem 

Prima eroare care ne distrage de la ceea ce un om este cu-adevărat este identificarea cu corpul său. Mulţi oameni cred că ei sunt corpul pe care e îl manevrează.

A doua eroare care ne distrage de la ceea ce este un om întreg, este identificarea cu gândurile. Mulţi oameni cred că ei sunt suma gândurilor din capul lor.

A treia eroare care ne distrage de la ceea ce un om complet, este identificarea cu senzaţiile, cu ceea ce percep ei prin intermediul simţurilor. Mulţi oameni cred că realitatea este ceea ce percep prin simţurile lor, şi că ea, acea realitate, există undeva ”în afara lor” de sine stătătoare.

Şi de fapt, nu ne cunoaştem ca ceea ce suntem nu din cauza uneia dintre erorile enumerate mai sus. Ci din cauza tuturor 3. Ne zbatem într-un melanj în care cele trei erori sunt prezente într-o proproţie mai mică sau mai mare, în funcţie de necesitatea minţii logice de a justifica un fenomen sau o acţiune.

Consecinţele identificării cu corpul, gândurile şi simţurile.

Când corpul  este obosit , noi folosim expresia : Sunt obosit! Şi astfel , pe lângă oboseala fizică am adăugat şi o oboseală psihică. Nu mai pot face cutare lucru pentru că sunt obosit -  am adăugat deja şi o justificare raţională. Şi iată cum mi-am târât întregul ”Eu” în starea de oboseală, pentru că m-am identificat cu corpul meu.  Dacă ai veni noaptea târziu şi te-ai prăbuşi într-un fotoliu epuizat după o zi de muncă, şi ai afla că ai câştigat la loterie , te asigur că ai găsi imediat resursele să faci un chef pe cinste. Nu ţi s-a aprins nici un beculeţ?

Identificarea cu gândurile este flagelul lumii noastre. Consecinţa directă a identificării cu mintea şi gândurile tale este incapacitatea de a observa realitatea. Te consumi în tipare pe care le repeţi mereu, tipare de gândire care le suprapui peste orice situaţie reală, mascând-o. Mooji spune foarte frumos:”Cum un deget ţinut în faţa ochiului poate acoperi soarele, la fel un concept  acoperă realitatea ” .  Tu priveşti realitatea, dar te vezi pe tine. Nu poţi vedea cu nimic mai mult decât gândirea ta care te absoarbe în ea.  Nu este un concept chiar simplu de înţeles aşa că vin cu următorul exemplu: Ai o bibliotecă plină de cărţi. Unele le-ai citit, altele nu. Pe unele le-ai răsfoit doar, iar altele le-ai citit în urmă cu ani de zile şi ai uitat complet conţinutul. Dar le cunoşti titlurile. Faptul că le cunoşti titlurile şi faptul că ai citit o parte din ele îţi dă senzaţia că ştii. Şi apoi în discuţii poţi aminti o carte sau alta referindu-te la titlul ei., fără să-i mai ştii conţinutul.  ”Realitatea” acelei cărţi este cuprinsă în paginile ei, dar tu te referi doar la titlul ei. Tot astfel , peste ceea ce observi în jur, suprapui cuprinsul unor poveşti din trecut cu înţeles asemănător, şi consideri că deja cunoşti realitatea. Pui etichete, şi le foloseşti fără să mai analizezi.

 Identificarea cu simţurile are şi ea o legătură directă cu felul în care percepem realitatea.Dacă vedem ceva şocant, un accident să zicem. Suntem complet absorbiţi de acele imagini. Suntem total cufundaţi în simţul vizual, şi nu mai avem capacitatea de a ne vedea ca - un om care priveşte la un accident.  Nu mai percepem ce suntem ci pentru scurt timp suntem chiar ”accidentul”.

Cine suntem cu-adevărat

Suntem cele trei stări enumerate mai sus: Suntem  o parte corp fizic, o parte minte logică şi gânduri raţionale, şi o parte emoţie sau simţ. Toate acestea la un loc compun un om întreg. Probabil că există instanţe superiare şi mai subtile decât acestea, dar pentru început trebuie să învăţăm să le stăpânim pe acestea trei.

Prima dată învăţăm să ne ”manevrăm” corpul în copilăria fragedă. Înainte de a se identifica cu corpul, copii dau din mâini şi din picioare haotic pentru că pur şi simplu nu ştiu că le aparţin. Între ceea ce percep ei ca realitate, şi membrele pe care ei le văd că se agită prin faţa ochilor lor, nu există nici o conexiune. În clipa în care descoperă asta.... se petrece magia.
Haideţi să ne reamintim cum arată un om întreg când descoperă că poate ”controla” jucăria numită corp.

Insist să concentraţi pe mirarea descoperirii. Este un fapt incredibil că maîinile îi aparţin.

Acelaşi fenomen este când îşi descoperă picioruşele. Iar chiotele sunt specifice momentului în care îşi descoperă vocea.
După ce îşi descoperă corpul, şi învaţă să-l manevreze, urmează vorbirea şi odată cu ea gândirea. Încep să exprime. Apoi vine şcoala, care dezvlotă exclusiv intelectul. Şi iată-ne ajunşi adulţi cu partea emoţională nedezvoltată.

Oamenii ajung adulţi, şi nu ştiu să-şi gestioneze sentimentele. Nu ştiu ce să se ”facă” cu ceea ce simt. Şi cam acesta este şi starea evoluţiei în care ne aflăm la nivel colectiv. Începem să observăm că avem emoţii. Începem să înţelegem că ele contează. Începem să înţelegem că ne influenţează deciziile care le credeam atât de ”raţionale”. Începem să descoperim la nivel de societate că setul de reguli  şi obligaţii numite legi, nu fac doi bani dacă nu ţin cont de emoţii. Şi începem să aflăm că felul în care ne creştem copii se află sub spectrul abuzului emoţional, care este cel puţin la fel de periculos ca şi abuzul fizic.
Educarea copiilor prin condiţionare (care la animale se numeşte dresură) fără a ţine cont de ceea ce simt. Condiţionarea, limitarea, negarea sentimentelor copiilor, ruşinarea , ameninţarea... toate acestea sunt abuzuri emoţionale şi vă sugerez să  revedeţi filmul lui Teal Swan din postarea anterioară ”Chemare la trezirea emoţională”pentru a afla câteva reguli minimale de mediu emoţional sănătos.
Problemele lumii moderne nu sunt nici pe departe intelectuale, sau de logică, ori de acumulare de cunoştinţe. Avem de toate din plin. Ne aflăm în ”epoca primitivă” a emoţiilor. Am aflat că avem emoţii, aşa cum copilaşii îşi descoperă mânuţele. E cazul să învăţăm să stăpânim această componentă a întregului OM. 






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu